Contacte
(+ 373 22) 74-34-13; 71-92-52
 

Ochii şi durerile de cap

Durerile de cap pot fi cauza unor probleme oculare, deaceea înainte de a vă adresa neurologului, faceți o vizită medicului oftalmolog!

Durerile de cap sînt cele mai frecvente și neplacute senzații  experimentate de o persoană pe parcursul vieții. De multe ori severe, dar inofensive, acestea tind a fi ignorate, chiar dacă uneori ele  ascund afecțiuni sau boli grave care pot să vă pună sănătatea în pericol.

Durerile de cap pot fi cauza unor probleme oculare, deaceea înainte de a vă adresa neurologului, faceți o vizită medicului oftalmolog.  Astfel de dureri se dezvoltă la nivelul ochiului stîng sau a ambilor ochi și pot varia ca intensitate- de la o tensiune în zona frontală a capului, pînă la înțepături severe. Acestea apar din diverse cauze și pot fi însoțite de mai multe simptome.

Cauzele durerilor de cap, din punct de vedere oftalmologic

Migrenele. Dacă suferiți de migrene oftalmologice, acestea  se vor manifesta prin pierderea parțială sau totală a vederii , dureri de cap intense,  sensibilitate la lumină și sunet, stare de amorțeală, confuzie, greață.

Sinuzita. O  infecție severă a sinusului poate cauza o presiune asupra ochilor, însoțită de o ușoară febră și nas înfundat.

Prezbitism. Este o condiție care se manifestă prin diminuarea puterii de acomodare a ochilor. Fiind cauzată de pierderea capacității de contractare și relaxare a mușchilor care susțin cristalul (mușchi ciliari), prezbitismul crește riscul durerilor de cap.

Astigmatism. În cazul astigmatismului, razele de lumină albă care sosesc la ochi suferă un proces inegal de refracție. Astfel, persoanele care suferă de astigmatism sau o formă neregulată a retinei , sînt predispuse la dureri de cap.

Sclerita. Această tulburare afectează invelișul exterior al globului ocular. Se manifestă prin inflamarea ochilor și înroșirea acestora, provocînd crize de durere.

Sindromul ochiului uscat. Ochii devin extrem de uscați în cazul cînd  lacrimile sînt insuficiente pentru a umezi ochii.  În consecință, părțile interioare ale ochiului suferă o iritație continuuă iar odată cu mărirea gradului de uscare apar și durerile de cap.

Nevrita optică.  Inflamația nervului optic poate fi declanșată de o infecție virală și  se poate răspindi în apropierea ochilor. Această condiţie duce la severe dureri de cap, cu defecte de vedere individuale.

Durerile de cap pot apărea și din cauza utilizării excesive a calculatorului, cititul în lipsa iluminării adecvate sau  din cauza ca persoana nu poartă ochelari, chiar dacă este necesar.

Cum tratăm aceste afecțiuni?

Deobicei, durerile de cap dispar dupa o perioadă de relaxare sau dupa o autoterapie simplă, prin masarea zonei centrale a sprîncenelor.

Tratamentele terapeutice deasemeni pot ajuta in cazul durerilor de cap. Acupunctura, masajul pot alina durerile. Cei cu afectiuni frecvente ale sinusurilor pot practica regulat bai de aburi pentru a reduce riscul de instalare a sinuzitei.

Ia un anti-inflamator pentru stopa umflarea mușchilor oculari și a relaxa țesutul. Daca suferiți de afecțiuni ca hipertensiune arterială, consultați medicul pentru a nu provoca agravarea stării d-voastră.

Evitați consumul de alimente care sunt bogate în nitrați. Acestea includ alimentele procesate sau congelate. Este necesar să evitați și alimentele cu un conținut ridicat de sodiu, deoarece acestea pot crește tensiunea arterială. Tutunul și alcoolul pot afecta, de asemenea, circulația sîngelui, ceea ce poate face durerea de cap mai severă.

O dietă sănătoasă, odihnă pe măsură și o îngrijire a ochilor – sînt cele mai bune modalități de a reduce acest disconfort.

 În cazul care aceste dureri sînt frecvente, este necesar sa consultați medicul specialist pentru a exclude orice boală gravă. La clinica „OftalmoCorrect” medicii vă vor supune unor investigaţii şi vă vor pune un diagnostic exact, fără dureri de cap!

 

1